duminică, 14 noiembrie 2010

NASA va lansa naveta Discovery după sfârşitul lui noiembrie

NASA a decis, vineri, sa renunte la lansarea spre Statia Spatiala Internationala (ISS) a navetei Discovery, în noiembrie, dupa o serie de încercari ratate din cauza unor defectiuni la rezervorul extern al vehiculului spatial, relateaza AFP.

NASA va încerca sa lanseze naveta Discovery dupa sfârsitul lunii noiembrie, potrivit unui purtator de cuvânt al agentiei spatiale americane.

Prevazuta initial pentru luni, lansarea navetei Discovery de la Centrul spatial Kennedy, din apropiere de Cape Canaveral (Florida), a fost amânata deja de mai multe ori, din cauza unor defectiuni ale sistemului de presurizare de la bordul navetei.

De aceasta data, inginerii americani au identificat o defectiune la sistemul electronic care controleaza unul dintre cele trei motoare criogenice ale navetei.

Acesta va fi cel de-al patrulea si, totodata, ultimul zbor din acest an al navetei Discovery, cel mai vechi dintre vehiculele din flota spatiala americana, care are la activ 39 de misiuni spatiale.

O alta lansare catre ISS este prevazuta pentru sfârsitul lunii februarie 2011, fiind vorba de ultima lansare a unei navete americane înainte de retragerea din circulatie a acestora, la 30 de ani de la primul zbor al lor.

Cei sase astronauti de pe Discovery - printre care se afla si o femeie - trebuie sa livreze în cadrul acestei misiuni de 11 zile modulul multifunctional Leonardo, adaptat pentru a putea fi atasat permanent de ISS, cu scopul de a oferi un volum suplimentar de stocare. Modulul va permite efectuarea unor experimente stiintifice la bordul ISS, în domeniul fizicii fluidelor, stiintei materialelor, biologiei si al biotehnologiei.

Discovery îl va transporta la bordul ISS si pe Robonaut 2, primul robot umanoid care va ajunge în spatiu si care va ocupa un loc permanent la bordul avanpostului orbital.

În cala navetei se vor afla piese de schimb, vitale pentru operatiunile de întretinere a Express Logistics Carrier 4, o platforma din exteriorul ISS pe care sunt stocate echipamente voluminoase.
Dupa retragerea din circulatie a navetelor americane - Discovery, Atlantis si Endeavour -, care se va produce probabil în 2011, SUA va depinde de capsulele rusesti Soyuz pentru transportarea astronautilor americani pe ISS, pâna la intrarea în functiune a capsulelor americane Orion, prevazuta pentru 2015.

We Reverse or locate Any Phone #. 100% Guaranteed. 15 years in business! We are the Absolute Best at what we do. Very Low refund rate. Not scammy software!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu